1. Pensia minimă garantată în Italia: venituri de până la 1.000 de euro pe lună

Autoritățile din Italia au în vedere introducerea unei pensii minime garantate destinate anumitor categorii de persoane care activează în Italia și care au avut pauze în contribuțiile la pensie, adică nu au au lucrat în mod continuu. Măsura are ca scop eliminărea discriminării care se face între persoanele care beneficiază de o pensie calculată în sistemul retributiv și persoanele care nu pot primi decât o pensie calculată în sistem contributiv.

2. De anul viitor, în Italia se va introduce un venit minim, destinat familiilor nevoiașe

Guvernul italian a aprobat în cursul anului introducerea unei măsuri ce vizează reducerea sărăciei, prin acordarea unui venit minim lunar acordat familiilor cu venituri reduse sau aflate în pragul sărăciei. Acest venit poartă numele de venit de incluziune, se va acorda începând din prima lună a anului viitor și va avea valori cuprinse între 190 și 485 de euro.

3. Persoanele din Italia cu venituri peste o anumită limită nu vor mai primi pensie alimentară

Aproape de jumătatea anului, Curtea Supremă de Casație din Italia a emis o decizie care nu mai permite persoanelor independente financiar să mai primească o pensie de întreținere. Ulterior, Tribunalul din Milano a stabilit și plafonul de la care o persoană este considerată independentă financiar. Iată mai multe despre deciziile autorităților din Italia cu privire la pensia alimentară.

4. Cum poate obține un credit în Italia o persoană fără venituri

În cazul în care o persoană fără venituri stabile are nevoie de un credit sau un împrumut, în general pe termen scurt, aceasta-l poate obține în Italia, dar doar dacă aduce garanții suplimentare. Acest articol detaliază modul în care se poate obține un împrumut și care sunt tipurile de garanții pe care le poate aduce o persoană pentru a-l primi.