Italienii care doresc să obțină permisul de conducere au posibilitatea de a alege modul în care se pregătesc pentru examenul auto. Ei pot participa la cursurile organizate în cadrul unei școli de șoferi sau se pot pregăti pe cont propriu.

Pentru a participa la cursurile unei școli de șoferi din Italia, o persoană care dorește obținerea permisului de conducere trebuie să plătească sume cuprinse între 700 și 900 de euro. În cazul pregătirii pe cont propriu pentru acest examen, sumele cheltuite sunt mai mici, dar nu cu mult. Concret, costul pregătirii pe cont propriu este de aproximativ 650 de euro, ceea ce înseamnă o reducere de 100-150 de euro față de costul pregătirii în cadrul unei școli de șoferi.

Potrivit legislației rutiere din Italia, cei care decid să se instruiască pe cont propriu trebuie să efectueze totuși șase ore de conducere în prezența unui instructor autorizat. Costul acestora este de minimum 15 euro pentru fiecare 30 de minute de conducere. Astfel, costul total pentru efectuarea celor șase ore de conducere obligatorii este cuprins între 180 și 400 de euro.

Persoanele care doresc să se instruiască pe cont propriu trebuie să-și facă cunoscută această intenție prin completarea formularului TT2112, care poate fi găsit la un Birou Regional al Transporturilor Rutiere Civile (Motorizzazione Civile) sau se poate descărca de aici. Pentru înscrierea la examenul auto, pe lângă completarea și depunerea formularul amintit anterior, cei ce doresc să se instruiască pe cont propriu trebuie să mai plătească câteva taxe de înregistrare, care ajung la valoarea totală de 56 de euro, să prezinte trei fotografii și un certificat medical (20-30 de euro). Acesta din urmă trebuie să fie emis cu cel mult trei luni înainte de înscrierea la examen.

Pentru a participa la examenul teoretic, o persoană care optează pentru acest tip de instruire trebuie să se înregistreze la o școală de șoferi autorizată. După ce trece de examenul teroretic, persoanei i se eliberează un certificat care-i permite să înceapă pregătirea practică. Aceasta se poate face numai în prezența unei persoane care are permis de conducere de cel puțin zece ani și o vârstă mai mică de 60 de ani.

Proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere poate fi susținută la minimum o lună de la susținerea probei teoretice. În intervalul de șase luni de valabilitate a certificatului primit la proba anterioară, candidatul poate susține două examene practice.

Proba practică are trei etape: în prima etapă se testează abilitatea candidatului de a se pregăti pentru conducerea autovehiculului (se pun întrebări teoretice), apoi se evaluează capacitatea candidatului de a efectua diverse manevre, iar în ultima etapă se testează capacitatea acestuia de a conduce autovehiculul în condiții de trafic real.