Pentru un salariat, lucrul de acasă înseamnă că desfășurarea activității pe care acesta a convenit-o cu angajatorul se va face de acasă sau dintr-un alt spațiu la care angajatul are acces și este diferit de unul dintre spațiile puse la dispoziție de către angajator.

În esență, acest mod de lucru avantajează ambele părți implicate în această colaborare: angajatorii pot descentraliza anumite activități și pot reduce cheltuielile cu chiria spațiilor utilizate de către angajați, iar angajatul lucrează într-un mediu familiar și confortabil.

Acest mod de lucru nu se poate aplica tuturor domeniilor sau categoriilor de angajați. De exemplu, legislația muncii din Italia interzice lucrul de acasă atunci când:

  • angajatul desfășoară activități care implică substanțe sau materiale periculoase;
  • când firma este în proces de restructurare sau reorganizare, iar acest lucru a adus și concedieri sau suspendarea activității. În acest cazuri, munca la domiciliu nu este permisă înainte de împlinirea unui an de la ultima concediere sau suspendare a activității.

Nu se pot încheia contracte de muncă în care este specificat faptul că angajatul își va desfășura activitatea la domiciliu atunci când salariatul are posibilitatea de a accepta sau refuza o sarcină dată de firmă, cînd acesta poate decide timpul de lucru și planul de acțiune pentru activitatea convenită, când poate să-și stabilească singur valoarea remunerației sau atunci cînd activitatea prestată este foarte creativă. Concret, activitatea desfășurată trebuie să aibă caracter subordonat.

O persoană care lucrează la domiciliu poate colabora cu membri ai familiei, dar cu condiția ca aceștia să nu aibă rol principal în desfășurarea activității. De asemenea, cei ce desfășoară muncă la domiciliu nu pot angaja colaboratori sau ucenici.

Angajații care lucrează de acasă vor primi salariu întreg, conform contractului colectiv național de muncă și în funcție de categoria în care sunt încadrați. Dacă remunerația pentru activitatea prestată nu apare în contractul colectiv de muncă, aceasta va fi stabilită de către o comisie regională formată din opt reprezentanți ai angajatorilor și angajaților.

Angajatorul are obligația de a comunica inpectoratului teritorial de muncă începerea unei astfel de colaborări. Acest lucru se va face cu o zi înainte de începerea efectivă a activității angajatului.

De asemenea, angajatorul trebuie să înscrie în Registrul unic al muncii datele generale ale angajatului, codul său fiscal, valoarea retribuției, intervalul în care angajatul își desfășoară activitatea, dar și descrierea activității, norma de lucru etc.