Atât în Italia, cât și în România, bonurile de masă sunt bonificații acordate salariaților de către firmele de stat, dar și de către cele private. Aceste bonuri reprezintă o soluție mai facilă și mai ieftină la problema asigurării mesei pentru salariați.

La începutul acestei luni, în Italia, au apărut noutăți privind bonurile de masă, mai exact în ceea ce privește acordarea lor unor noi categorii de angajați, a zilelor în care pot fi ele folosite și a numărului de bonuri care pot fi folosite la o singură achiziție.

Concret, începând de sâmbătă, bonurile de masă se pot acorda și angajaților part time, dar și colaboratorilor unei firme, se pot folosi și în zile nelucrătoare și se pot cumula, dar nu mai mult de opt astfel de bonuri.

În urma modificărilor recente aduse legislației privind bonurile de masă, pe lângă angajații cu normă întreagă, acum se pot bucura de aceste bonuri și angajații cu normă parțială de lucru și cei care nu au, în mod obișnuit, pauze de masă.

Bonurile de masă pot fi emise atât în format tipărit, cât și digital și trebuie să conțină:

  • date privind emitentul, dar și numele și codul de identificare fiscală a angajatorului;
  • termenul în care se pot utiliza bonurile;
  • valoarea bonului (în euro);
  • spațiu pentru semnătura beneficiarului.

Bonurile de masă nu sunt transmisibile, așadar, ele nu se pot vinde și nici dona.

Bonurile de masă pot fi folosite în baruri, cafenele, supermarketuri, piețe agroalimentare etc.

Un bon de masă se poate folosi doar integral, la folosirea lui nu se poate primi rest.