Potrivit articolului 186 din Codul Rutier italian, provocarea unui accident atunci când șoferul conduce sub influența băuturilor alcoolice este circumstanță agravantă care dublează sancțiunile aplicate în cazul în care șoferul este prins conducând mașina sub influența alcoolului și adăugă la sancțiunile primite și sechestrarea autovehiculului pe o perioadă de 180 de zile, cu condiția ca acesta să aparțină șoferului.

Accidentul rutier

Judecătorii Curții Supreme de Casație au definit accidentul ca fiind un eveniment rutier care, chiar și în lipsa unui impact cu un alt autovehicul sau fără să pătrundă pe contrasens, poate pune în pericol participanții la trafic și persoanele aflate în zona producerii lui și întrerupe sau îngreunează traficul în acea zonă.

Așadar, se poate considera ca fiind un accident, pe lângă impactul unui autovehicul cu un altul, cu un stâlp, semafor, scuar sau cu peretele unui imobil, și demarajul rapid cu degajare de fum din anvelope (burnout), o tamponare (foarte ușoară), frânarea nemotivată și puternică sau oprirea în mijlocul străzii.

Oricare dintre aceste evenimente rutiere amintite anterior și care perturbă circulația rutieră sau pun în pericol trecătorii se va considera circumstanță agravantă în cazul în care conducătorul autovehicului conduce sub influența băuturilor alcoolice, iar șoferul va primi, pe lângă sancțiunile legate de conducerea sub influența alcoolului și sancțiuni suplimentare.

Sancțiuni pentru conducerea sub influența alcoolului

În Italia, șoferii care sunt prinși conducând sub influența bauturilor alcoolice și au un nivel al alcoolului în sânge de până la 0,8 grame pe litru vor primi o sancțiune contravențională, pe când dacă acest nivel este de peste 0,8 g/l șoferul va primi o sancțiune penală. După valoarea alcoolului de 0,8 g/l mai există două praguri de sancțiuni: una mai puțin drastică, atunci când valoarea alcoolului din sânge este cuprinsă între 0,81 g/l și 1,5 g/l și cea mai severă sancțiune care se aplică atunci când valoarea alcoolului depășește 1,5 g/l.

În funcție de nivelul alcoolului din sânge, un șofer poate primi următoarele sancțiuni:

  • valoarea alcoolului din sânge de la 0,51 g/l până la 0,8 g/l: amendă administrativă cuprinsă între 531 și 2.125 de euro plus suspendarea permisului auto de la 3 până la 6 luni;
  • valoarea alcoolului din sânge de  la 0,81 g/l până la 1,5 g/l: amendă administrativă cuprinsă între 800 și 3.200 de euro plus suspendarea permisului auto de la 6 luni până la un an;
  • valoarea alcoolului din sânge de peste 1,51 g/l: amendă administrativă cuprinsă între 1.500 și 6.000 de euro plus suspendarea permisului auto de la un an până la doi ani. În acest caz pe lângă sancțiunile amintite anterior se aplică și măsura confiscării autovehiculului, doar dacă acesta aparține șoferului.