Maria Tecla Artemesia Montessori s-a născut în anul 1870, în localitatea Chiaravalle, o mică localitate aflată în nord-vestul orașului Ancona.

În ciuda opoziției tatălui ei, Maria Montessori a urmat cursurile Facultății de Medicină din cadrul Universității din Roma pe care a absolvit-o în anul 1896, devenind, astfel, prima femeie doctor din Italia.

Ca specializări, Maria Montessori a ales pediatria și psihiatria, specializări care au ajutat-o să remarce, în perioada imediat ulterioară terminării studiilor medicale, atunci cînd a lucrat într-o clinică care oferea tratament gratuit persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici, că toți copiii au o inteligență înnăscută, indiferent de mediul socio-economic din care provin.

În anul 1900, Maria Montessori a fost numită director al Scuola Magistrale Ortofrenica, un institut medico-pedagogic ce instruia profesorii care urmau să lucreze cu copii cu dezabilități.

În această perioadă, ea a studiat dezvoltarea și educația copiilor cu vârste mici. Prin experimente succesive, ea a reușit să învețe o serie de copii care prezentau retard mintal să desfășoare activități cotidiene precum pregatirea meselor sau îngrijirea personală. Progresele obținute nu au trecut neobservate și, în curând, ele au fost recunoscute la nivel internațional.

Maria Montessori își dorea ca progresele obținute în cazul copiilor cu retard mintal să fie verificate și în cazul copiilor care nu prezentau un retard mintal. Aceast șansă i-a fost oferită de către statul italian în anul 1907, când, în cadrul școlii numite Casa dei Bambini (Casa Copiilor), a avut ocazia să lucreze cu aproximativ 60 de copii cu vârste cuprinse între un an și șase ani, copii ce proveneau din cele mai sărace cartiere ale Romei. Folosind mai multe jocuri și exerciții dezvoltate de ea, a reușit să capteze atenția copiilor și să-i transforme din copiii neatenți și agitați de la începutul cursurilor în niște copii atenți, independenți și dornici să învețe mai multe.

Acest sistem de învățământ a devenit cunoscut în întreaga lume, având susținători precum Alexander Graham Bell, Thomas Edison și Woodrow Wilson.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Maria Montessori a fost nevoită să părăsească Europa și să se refugieze în India, unde a dezvoltat programul Educație pentru Pace, program care i-a adus două nominalizări la Premiul Nobel.

Maria Montessori a încetat din viață în anul 1952, în Olanda.