Inspecţiile fiscale sunt desfăşurate în baza prevederilor din Codul de procedură fiscală şi reprezintă, potrivit definiţiei oferite de actul normativ, activitatea ce are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor în legătură cu stabilirea obligațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente, precum şi stabilirea diferențelor de obligații fiscale principale.

Practic, pot fi verificate atât persoanele fizice, așa cum am detaliat aici, cât şi firmele, iar controlarea acestora din urmă se face după noi reguli, incluse în Ordonanța Guvernului nr. 30/2017, cea care a adus mai multe modificări Codului de procedură fiscală. În continuare, inspecţia fiscală poate fi de două tipuri, astfel:

  • inspecţie fiscală generală - reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a tuturor obligaţiilor fiscale şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată;
  • inspecţie fiscală parţială - reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, precum şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă, ce revin unui contribuabil/plătitor pentru o perioadă de timp determinată.

De altfel, organul fiscal competent decide asupra efectuării unei inspecții fiscale, generale sau parțiale, pe baza analizei de risc.

În ceea ce privește extinderea inspecției fiscale asupra perioadelor neverificate, OG nr. 30/2017 a adus noi prevederi. Astfel, din Codul de procedură fiscală a dispărut ideea că „perioada supusă inspecției fiscale începe de la sfârșitul perioadei controlate anterior”.

În schimb, în locul acesteia scrie acum că „selectarea perioadelor care vor fi supuse inspecției fiscale se efectuează de organul fiscal în funcție de riscul fiscal identificat”. Plus că inspecția fiscală se poate extinde și asupra celorlalte perioade fiscale neverificate, respectându-se ideea că inspecția se poate face în termenul de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale.

Din continuarea articolului puteţi afla: 

  • care sunt metodele de control utilizate de Fisc atunci când verifică societăţile;
  • ce documente sunt folosite în cadrul inspecţiei fiscale şi cum află reprezentanţii firmei despre începerea controlului;
  • cât poate dura şi unde are loc inspecţia fiscală;
  • când se poate decide suspendarea verificării fiscale;
  • în ce situaţii pot fi reverificate firmele supuse inspecţiei fiscale;
  • când poate avea loc o inspecţie fără înştiinţarea contribuabilului vizat de control.

Vrei să citești articolul complet? Abonează-te la AvocatNet.ro Premium! (Dacă ești deja abonat, intră în contul tău AvocatNet.ro Premium și vei putea accesa materialul).

AvocatNet.ro Premium este un serviciu care ajută zilnic companiile și profesioniștii să se conformeze legilor mereu în schimbare și să prevină amenzile.

Lasă-ne datele tale, dacă vrei să știi ce noutăți legislative îți pot afecta afacerea:

Mă interesează AvocatNet.ro Premium

Începând de la 50 de lei/lună + TVA

Spre deosebire de versiunea gratuită, AvocatNet.ro Premium îți dă acces la analize și sinteze exclusive cu legislație explicată și te alertează de mai multe ori pe zi despre modificările importante din domeniul tău de interes: Management, Financiar-Contabil, HR, Juridic-Administrativ.

Deci, cu ce te ajutăm azi?