Aceste măsuri sunt destinate persoanelor care își cumpără prima casă și care, la momentul achiziționării ei, nu dețin o altă proprietate în Italia pentru care au beneficiat de măsuri fiscale speciale sau persoanelor care vor să vândă proprietatea pentru care au beneficiat de aceste măsuri în decurs de un an.

Măsurile fiscale de care beneficiază cei ce achiziționează prima casă sunt, în esență, reduceri ale unor taxe și impozite pentru imobilul sau locuința achiziționată. Concret, este vorba de reducerea TVA-ului pe locuință și a taxei de înregistrare.

Valorile reducerilor și condițiile pentru acordarea lor

În cazul achiziției primei case, TVA-ul scade de la 20% la 4% dacă locuința este achiziționată de la o persoană juridică, iar taxa de înregistrare se reduce de la 9% la 2% dacă locuința este cumpărată de la o persoană fizică.

Totuși, cumpărătorul nu trebuie să dețină (chiar și în coproprietate) o altă locuință în regiunea („comune” - unitate administrativ-teritorială din Italia) în care vrea să achiziționeze prima casă.

O ultimă condiție pentru a putea beneficia de măsurile fiscale asociate cu prima casă este ca cel care dorește să achiziționeze o locuință să fie rezident în acea „comune” sau să-și ia angajamentul că se va stabili în regiune într-un interval de maximum 18 luni de la data achiziției.

Când nu se schimbă reședința și proprietatea comună

Se poate beneficia de reducerile fiscale pentru achiziția primei case chiar dacă persoana care o achiziționează nu are reședința în acea zonă. Facilitățile se pot acorda dacă acea persoană are locul de muncă în acea regiune.

Mai mult, aceste facilități sunt oferite la achiziția primei case chiar dacă cumpărătorul obține venituri dintr-o activitate independentă desfășurată în acea zonă. În cazul în care locul de muncă al cumpărătorului este în regiunea în care vrea să-și cumpere prima casă nu este nevoie să-și schimbe reședința.

Dacă un cuplu dorește să cumpere o locuință și dorește să beneficieze de reducerile fiscale acordate pentru achiziția primei case, legislația italiană prevede ca regimul de proprietate al locuinței să fie unul comun și ca familia să aibă locul de reședință în aceeași regiune.