Dintre toate taxele și impozitele ce se aplică în Italia persoanelor juridice, cel mai important este, fără îndoială, impozitul pe venit pentru societăți („imposta sul reddito delle società” sau IRES). Pe lângă acest impozit IRES, companiile, indiferent de țara unde au stabilită rezidența fiscală, trebuie să mai plătească o taxă aplicată veniturilor realizate în Italia („Imposta Regionale sulle Attività Produttive”).

Impozitul pe veniturile companiilor

Companiile care au sediul în Italia sunt supuse impozitării de către statul italian. Impozitul IRES se aplică veniturilor realizate în Italia, dar și celor realizate în străinătate. O companie cu rezidență fiscală în Italia este acea companie care are următoarele elemente stabilite în Italia în cea mai mare parte a anului fiscal:

  • sediul central;
  • birourile administrative (locul unde își are biroul managementul);
  • activitatea principală.

Doar dacă nu poate demonstra contrariul, o entitate străină ce controlează o companie italiană este considerată cu rezidență fiscală în Italia dacă îndeplinește una dintre condițiile următoare:

  • entitatea străină este controlată direct sau indirect de alte entități sau persoane rezidente în Italia;
  • cei mai mulți membri ai consiliului de administrație sunt rezidenți în Italia.

Companiilor ce nu au rezidența în Italia li se vor impozita doar veniturile realizate în Italia.

Impozitul aplicat companiilor (IRES) are o valoare de 27,5%. Pentru companiile care desfășoară activități în domeniul petrolului, gazelor sau energiei și în anul fiscal anterior au avut venituri ce au depășit trei milioane de euro și venituri impozabile de peste 300.000 de euro li se aplică un impozit suplimentar de 6,5%, ceea ce face ca impozitul total să ajungă la 34%. Între 2011 și 2013, acest impozit suplimentar a fost de 10,5%, ceea ce făcea ca impozitul total să fie de 38%.

La data de 9 februarie 2015, Curtea Constituțională a decis că acest impozit suplimentar este neconstituțional și a fost eliminat. Impozitele suplimentare plătite până la această dată nu se pot rambursa, deoarece această decizie nu se poate aplica retroactiv.

Legea bugetului din Italia (Legea nr. 208/2015) stipulează o reducere a acestui impozit, de la 27,5% la 24%, începând cu anul fiscal 2017. Impozitul aplicat băncilor și altor instituții financiare va rămâne același, și anume 27,5%.

Taxe locale

Toate companiile, indiferent de rezidența fiscală, sunt nevoite să plătească o taxă pentru activitățile productive, mai exact, o taxă aplicată veniturilor realizate în Italia. Această taxă se numește „Imposta Regionale sulle Attività Produttive” (IRAP), are o valoare standard de 3,9% și este aplicată valorii nete a producției.

Totuși, pentru câteva domenii de activitate, această taxă are următoarele valori:

  • corporații și entități care au primit în concesiune servicii publice sau bunuri ale statului, cu excepția autostrăzilor și tunelurilor - 4,2%;
  • bănci și alte instituții financiare - 4,65%;
  • companii de asigurare - 5,9%;
  • instituții ale administrației publice ce desfășoară activități comerciale - 8,5%.

În plus, fiecare dintre cele 20 regiuni italiene poate crește sau reduce valoarea taxei IRAP cu maximum 0,9176 puncte procentuale. Companiile care înregistrează venituri în mai multe regiuni sunt obligate ca, la depunerea declarației fiscale, să repartizeze baza de impozitare între regiunile în care-și desfășoară activitatea.

Baza de impozitare o reprezintă valoarea netă a producției, valoare care este calculată scăzând costul producției din valoarea ei. În esență, această valoare reprezintă veniturile din care se elimină costurile operaționale. Totuși, anumite deduceri nu sunt admise la calculul bazei de impozitare IRAP:

  • costurile extraordinare, veniturile extraordinare nefiind taxabile (element extraordinar – în contabilitate reprezintă un eveniment sau o tranzacție care nu se poate considera obișnuită, adică nu este legată de activitatea normală a companiei și se presupune că nu va mai avea loc într-un viitor apropiat);
  • pierderile generate de credite neperformante;
  • costurile cu angajații (cu excepția contribuțiilor sociale obligatorii);
  • cheltuielile cu dobânda (veniturile din dobânzi nu sunt taxabile). Totuși, băncile, firmele de asigurări și fondurile de investiții pot deduce 96% din cheltuielile cu dobânda și sunt impozitate pentru toate veniturile din dobânzi.

Suplimentar, se aplică reguli speciale pentru calcularea bazei de impozitare IRAP instituțiilor bancare, companiilor de asigurări și instituțiilor publice.