Legislația română nu este armonizată cu legislația europeană și generează, în momentul de față, o contradicție între statutul persoanelor cu rezidență fiscală în România și statutul persoanelor ce realizează venituri într-un stat membru al Uniunii Europene și au o asigurare socială în acel stat. Teoretic, faptul că ei au asigurare socială plătită într-o țară străină ar trebui să-i scutească de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în România. Acest lucru, în realitate, nu se poate întâmpla decât dacă acele persoane ce au venituri din străinătate își schimbă rezidența fiscală.

Ce este rezidența fiscală?

Potrivit articolului din Codul fiscal ce definește termenii folosiți în cadrul actului normativ (art. 7 alin. 28), o persoană fizică rezidentă este orice persoană ce îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:

  • are domiciliul în România;
  • centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
  • este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;
  • este cetățean român care lucrează în străinătate, ca funcționar sau angajat al României într-un stat străin.

Rezidența fiscală, spre deosebire de cetățenie, este unică: o persoană, în decursul unui an, poate avea rezidența fiscală într-un singur stat.

Atâta timp cât o persoană păstrează domiciliul în România, ea îndeplinește una dintre condițiile necesare pentru stabilirea rezidenței fiscale în România, chiar dacă persoana respectivă petrece mai mult de 183 de zile în altă țară. În acest caz, această țară este îndreptățită să considere persoana rezidentă fiscal și să solicite impozitarea veniturilor.

Rezidența fiscală implică plata impozitelor către statul în care este stabilită, inclusiv pentru veniturile din străinătate. Cele mai importante categorii de venituri realizate în străinătate de către un rezident ce sunt impozitate în România, sunt următoarele:

  • din activități independente (producție, comerț, prestări servicii, venituri din profesii liberale, venituri din drepturi proprietate intelectuală);
  • din salarii plătite pentru activitatea desfășurată în străinătate de către sau în numele unui angajator rezident în România;
  • din cedarea folosinței bunurilor (mobile și imobile);
  • din investiții (dividende, dobânzi, titluri de valoare);
  • din pensii;
  • din activități agricole, silvicultură și piscicultură;
  • din premii și din jocuri de noroc;
  • din transferul proprietăților imobiliare.

După cum stipulează Codul fiscal actual în art. 130, toate veniturile realizate în străinătate se impozitează în România, cu excepția veniturilor din salarii încasate în străinătate pentru activitatea desfășurată acolo în condițiile în care angajatorul nu este rezident în România.

În cazul veniturilor din străinătate, autoritățile fiscale din România, aplică procedura creditului fiscal, ceea ce înseamnă o reducere a impozitului plătit în România pentru impozitul plătit în străinătate, dacă între cele două state există convenții de evitare a dublei impuneri (Lista țărilor cu care România a semnat o convenție pentru  evitarea dublei impuneri). Această reducere se acordă după ce persoana rezidentă a depus “Declarația privind veniturile realizate în străinătate” (formularul 201), până la data de 25 mai a anului următor realizării veniturilor.

Schimbarea rezidenței fiscale

Pentru a schimba rezidența și a scăpa, astfel, de obligativitatea plății taxelor, inclusiv a contribuției de asigurări sociale de sănătate în România, conform art. 15 din Ordinul 74/2012, o persoană rezidentă în România trebuie să înregistreze, cu 30 de zile înaintea plecării, formularul din Anexa 2 (atașat) la autoritatea fiscală competentă, dacă nu a informat cu privire la schimbarea domiciliului/locuinței permanente. Dacă ulterior înregistrării formularului, persoana rezidentă cu domiciliul în România dovedește schimbarea rezidenței într-un stat într-un stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, aceasta va anexa și certificatul de rezidență fiscală emis de autoritatea competentă a statului care il consideră rezident fiscal. Persoana cu rezidență și domiciliu în România va continua să fie considerată rezidentă în România, având obligația plății impozitelor pe diferitele tipuri de venituri până la sfârșitul anului calendaristic în care a făcut dovada schimbării rezidenței fiscale în alt stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri.

Persoana cu rezidență și domiciliu în România, care pleacă într-un stat cu care România nu are încheiată o conveție de evitarea dublei impuneri, completează formularul din Anexa 2 (atașat) și este obligată în continuare să plătească impozitul pe veniturile obținute din orice sursă (din România sau din afara ei) pentru anul calendaristic în care părăsește țara, precum și pentru următorii trei ani calendaristici.